PNL a decis ce creștere vrea pentru salariile funcționarilor publici

PNL a decis ce creștere vrea pentru salariile funcționarilor publici
Publicat: 26/08/2016, 13:22
Actualizat: 11/05/2018, 04:52

PNL a adoptat, vineri, la Brașov, o rezoluție prin care își asumă să preia în programul de guvernare al partidului adoptatea unui Cod al incompatibilităților și salarizarea aleșilor locali.

„Partidul Național Liberal crede în valorile transparenței și onestității morale și profesionale și susține adoptarea unui Cod de Integritate pentru Funcțiile Publice, un cod general, care să se refere la toate funcțiile publice – elective sau numite, locale sau naționale care să privească și regimul conflictelor de interese și se referă la îndeplinirea cu integritate a unei funcții publice”, potrivit Rezoluției Partidului Național Liberal Partidul „Administrației Locale – Partidul primarilor”.

Documentul prevede o creștere medie de 22% începând cu anul 2017 a salariilor funcționarilor publici și descentralizarea, cu asigurarea resurselor financiare pentru fiecare unitate administrativ teritorială. De asemenea, liberalii vor simplificarea procedurilor pentru creșterea gradului de atragere a fondurilor europene și pentru implementarea proiectelor de dezvoltare locală.

Încă de la dezbaterea legii care introduce pensii speciale pentru aleșii locali, liberalii au susținut că nu sunt de acord cu aceste pensii, dar vor majorarea salariilor pentru primari, deoarece indemnizațiile sunt mici, raportat la responsabilitatea pe care o au edilii.

Legea pensiilor pentru aleșii locali a fost declarată, de două ori, neconstituțională de judecătorii CCR, la sesizarea guvernului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
S-a dat lege pentru TOATE FEMEILE din România. Vestea cea mare a venit chiar ACUM:...
Scandalul Coldea, văzut de Traian Băsescu: Un infractor pensionar
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Peste jumătate dintre răspunsurile ChatGPT sunt greșite, arată un studiu
×